Atac de panică: simptome, cât durează și ce faci pe moment

Cum arată un atac de panică

Apare brusc, uneori fără niciun motiv vizibil, și urcă repede. În câteva minute pot apărea mai multe dintre acestea:

• bătăi puternice sau rapide ale inimii;
• senzația că nu ai aer sau că te sufoci;
• durere sau apăsare în piept;
• amețeală, senzația că leșini;
• tremur, transpirație, valuri de căldură sau frisoane;
• furnicături în mâini sau în față;
• greață sau nod în stomac;
• senzația că lucrurile nu sunt reale sau că ești desprins de tine;
• frica de a muri, de a înnebuni sau de a pierde controlul.

Important: dacă e primul episod, dacă durerea în piept persistă sau dacă ai probleme cardiace cunoscute, mergi la medic sau sună la 112. Un consult care exclude o cauză medicală e primul pas, nu o exagerare.

Cât durează

Vârful vine de obicei în câteva minute. Apoi corpul se liniștește singur, pentru că nu poate menține mult timp o asemenea stare de alarmă. Mulți oameni rămân însă obosiți și speriați ore întregi după aceea. Asta nu mai e atacul, ci urmele lui.

Cât de frecvent este

Peter de Jonge și colegii (2016) au analizat datele a 142.949 de adulți din 25 de țări. 13,2% au avut cel puțin un atac de panică în viață. Dintre ei, doar aproximativ unul din opt (12,8%) a ajuns la tulburare de panică, adică atacuri repetate, neașteptate, urmate de teama constantă de următorul. Pe scurt: un atac de panică nu înseamnă că ai o tulburare.

De ce se repetă: cercul panicii

David Clark a descris în 1986 mecanismul pe care se bazează și astăzi tratamentul:

1. O senzație în corp. Inima bate mai tare după o cafea, urci scările, e cald în metrou.
2. O interpretare catastrofală. „Fac infarct.” „O să leșin.” „Înnebunesc.”
3. Frică. Corpul eliberează adrenalină.
4. Senzații mai puternice, care par să confirme interpretarea. Și cercul se închide.

După câteva atacuri apare a doua problemă: începi să eviți. Metroul, mallul, condusul, sala de sport, cafeaua, statul singur acasă. Evitarea te liniștește pe moment, dar îți micșorează viața și nu-ți dă ocazia să afli că ai fi făcut față.

Ce faci în timpul unui atac

1. Numește-l. „E un atac de panică. E neplăcut, nu periculos. Trece.”
2. Nu te lupta cu senzațiile. Lupta le întărește. Lasă-le să urce și să coboare, ca un val.
3. Încetinește expirația. Inspiră normal pe nas, expiră lent pe gură, mai lung decât inspirația. Nu trage aer adânc și repede, fiindcă respirația prea rapidă accentuează amețeala și furnicăturile.
4. Rămâi unde ești, dacă se poate. Dacă pleci la vârful panicii, mintea învață că locul a fost pericolul.
5. Mută atenția în afară. Cinci lucruri pe care le vezi, patru pe care le auzi.

Ce spune cercetarea despre tratament

Davide Papola și colegii (2022) au publicat în The British Journal of Psychiatry o meta-analiză de rețea pe 136 de studii randomizate. Dintre toate psihoterapiile comparate, terapia cognitiv-comportamentală a avut cele mai solide dovezi. După ce autorii au scos studiile cu risc mare de eroare, a rămas singura mai eficientă decât tratamentul obișnuit. O analiză Cochrane mai veche (Pompoli și colegii, 2016), care a comparat opt forme de terapie psihologică, a fost mai prudentă: terapia cognitiv-comportamentală era cea mai studiată, dar diferențele față de alte terapii erau adesea mici sau imprecise.

Partea care surprinde: în terapie nu înveți să eviți senzațiile, ci le provoci intenționat, în doze mici. Te învârți pe scaun ca să amețești, respiri printr-un pai, urci scări în fugă. Se numește expunere interoceptivă. Corpul învață, din experiență, că o inimă care bate tare nu e un pericol.

Cum lucrez cu atacurile de panică

• Cercul tău de panică, desenat pas cu pas: senzație, gând, frică, ce faci.
• Expunere la senzații, întâi în ședință, apoi singur(ă).
• Întoarcerea treptată în locurile evitate, fără „obiectele de siguranță”.
• Lucrul cu frica de frică: ce ai face în viața ta dacă n-ai mai aștepta atacul următor (terapie prin acceptare și angajament, ACT).